Cartierul CRAIOVEI

Latest Articles

august 20, 2020

Spații verzi, bănci, locuri de parcare și o inimă verde: Parcul Tineretului! Un cartier de oameni energici și educați. Acesta este sentimentul plăcut pe care mi l-a lăsat vizita făcută aseară în cartierul Craiovei. Îmi propun să revin constant alături de ei, pentru că discuțiile purtate au fost o plăcere, iar utilitatea dialogului cu locuitorii acestui cartier este extrem de importantă pentru mine. Voi reveni și pentru a verifica dacă problemele sesizate, pe care le-am dezbătut azi dimineață cu serviciile abilitate să le rezolve, și-au găsit cu adevărat o finalitate, în termenul stabilit.

Despre tematicile ridicate de cetățeni, vă pot spune următoarele:

  • Foarte multe vizează aspectul urban determinat de: nivelul de îngrijire al spațiilor verzi, degradarea sau necesitatea unor elemente de mobilier (bănci) și gestionarea deșeurilor menajere si de pe domeniul public. Dincolo de explicații tehnice cu privire la existența acestor disfuncționalități, reprezentanții serviciilor respective și-au asumat – în discuțiile purtate aplicat – că vor schimba politicile și modul de acțiune în cartiere, adaptându-le în vederea rezolvării mult mai rapide a provocărilor urbane;
  • Locurile de parcare, una dintre cele mai spionase teme administrative. Dincolo de soluțiile necesare pe termen mai lung, din fericire, problemele punctuale pe care mi le-au ridicat aseară cetățenii din Craiovei pot fi rezolvate rapid și voi urmări cu atenție punerea în paractică a soluțiilor identificate pentru ei!;
  • Izvoarele nefuncționale, închise. Izvorul din cartierul Craiovei, zona Școlii 11, a fost închis temporar acum două luni împreună cu alte 9 izvoare de mare adâncime din diferite cartiere ale orașului ca urmare a decizie DSP, comunicată Primăriei Pitești prin adresa 17443/29.06.2020. Conform analizelor DSP, în cazul acestor izvoare, s-au descoperit creșteri semnificative ale valorilor azotatului de amoniu. Desigur, măsura vizează protejarea populației și a sănătății acesteia. Soluția o reprezintă înlocuirea totală a instalațiilor cu unele noi, dotate cu o anumite filtre speciale. Consider tema realizării noilor instalații printre primele care impune finanțare rapidă din partea viitoarei administrații pe care imi propun să o conduc raportându-mă permanent la ce nevoi concrete are orașul;
  • Parcul Tineretului – inima verde a cartierului necesită o serie de investiții, nu foarte costisitoare, dar importante pentru confortul și siguranța celor care aleg zilnic acest loc pentru relaxare, mișcare și socializare. Se impune ridicarea rapidă a nivelului plaselor care înconjoară terenul de sport, astfel încât acesta să nu mai reprezinte un pericol pentru copiii care se plimbă în zonă și care, în orice moment, se pot trezi loviți de o minge. De asemenea, terenul în sine, ca și locul de joacă impun o serie de reparații și îmbunătățiri, pentru a avea atât aspectul dorit, cât și elementele de siguranță necesare. Parte din mobilierul din parc s-a degradat și va fi recondiționat sau înlocuit, acolo unde se impune. Am abordat, de asemenea, și tematica menținerii curățeniei și toaletării spațiilor verzi. Eu sper, pe baza termenelor de soluționare discutate în această dimineață, să petrecem împreună acolo Sfântă Maria Mică, într-un parc mai curat, mai “proaspăt” și mai vesel!Ne revedem în Craiovei, foarte curând! Nevoile dumneavoastră sunt ghidul meu de primar!