Investiții în infrastructura de utilități și reamenajarea spațiilor publice

Latest Articles

august 22, 2020

Încep această primă zi de weekend povestindu-vă despre unul dintre cele mai mari cartiere ale Piteștiului, respectiv cartierul Prundu, acolo unde am fost prezenți ieri seară pentru a dialoga cu oamenii, pentru a stabili care sunt nevoile și prioritățile lor.

Întâlnirile pe care le-am avut mi-au arătat tabloul unui cartier bine consolidat, plin de familii tinere, dar și de seniori ale căror nevoi de la administrația locală se îndreaptă, cu precădere, asupra aspectelor care țin de îngrijirea cartierului și de infrastructura de utilități publice.

Am bifat cel puțin 20 de solicitări privind amenajarea sau toaletarea spațiilor verzi, spații care oferă, întradevăr, un tablou departe de conceptul urban pe care îl vizez în viitoarea administrație a Piteștiului. Fiecare dintre problemele ridicate de oameni și administratori a devenit ieri temă de lucru pentru operatorul care are aceste atribuții, iar de verificarea modului în care aceast serviciu public local reacționează (ca viteză, eficiență și calitate a amenjărilor) îmi propun să mă ocup personal.

Problemele legate de sistemul de canalizare care deservește cartierul, un sistem conceput și realizat în urmă cu foarte mulți ani, pe o anumită structură și pentru o anumită populație (la momentul respectiv), se numără la rândul lor în clasamentul problemelor pe care mi le-au adus la cunoștință oamenii. Ca urmare a discuțiilor cu reprezentanții Apă Canal, am identificat următoarea situație:

În Prundu, o bună parte din rețeaua de canalizare care deservește cartierul a fost înlocuită, urmând ca lucrările să continue si pentru celelelate zone in care cetățenii sunt încă afectați de canalele înfundate. Întrucât înlocuirea unei rețele de canalizare necesită investiții destul de mari, un cartier nu poate fi deservit integral, într-o singură etapă, decât prin accesarea unor programe de finanțare cu buget uriaș, programe pe care le urmărim și pe care nu vom ezita să le valorificăm. La finalul semestrului I, situația lucrărilor la sistemul de canalizare din Prundu planificate pentru anul 2020 și realizate din surse proprii ale societății Apă Canal era următoarea:

  • Lucrare finalizată: înlocuire canalizare menajeră bl. B16

  • Lucrare în execuție: înlocuire conductă apă şi canalizare menajeră zona Baraj Prundu

  • Lucrări în curs de obţinere avize/autorizaţii: înlocuire canalizare menajeră bl. B21și înlocuire conductă apă și branșamente aferente zonei Peco Celly, bl. 31

În cazul zonelor planificate pentru lucrări viitoare de înlocuire a canalizării (până la data finanțării și execuției lucrărilor), operatorul s-a angajat că – în baza sesizărilor pe care i le-am transmis – să dispună prezența în teren a echipelor sale cu o frecvență mai mare, acționând cumva preventiv în operațiunile de desfundare și spălare a canalelor care nu sunt încă înlocuite.

Toate parcurile din Prundu necesită investiții

Absolut toate parcurile din Prundu necesită investiții legate de amenajarea spațiilor, schimbarea mobilierului existent și o serie de dotări noi. Tematica unui Pitești plin de parcuri bine îngrijite este, după toate discuțiile purtate în cartiere, o prioritate urbană asupra căreia ne vom apleca cu celeritate pentru că – așa cum spunem și după vizita în Craiovei – aceste investiții nu sunt majore, sunt rezolvabile rapid și influențează foarte mult calitatea vieții urbane. Ne-au fost solicitate, de asemenea (ca în foarte multe alte locuri), bănci montate în zona scărilor sau înlocuirea celor existente, un alt obiectiv a cărui rezolvare o angajez în cel mai scurt termen după data de 27 septembrie.

Construirea unei parcări supratejate în zona blocului B7, dar și extinderea sistemului de parcări publice este o a patra problemă pe care am consemnat-o în acest mare cartier al Piteștiului și care devine parte a “programului de guvernare locală” asumat de mine, ca primar și de echipa mea pentru prima perioadă a mandatului 2020-2024.

Mi-au sesizat cetățenii din Prundu, din zona Blocuri B2 și B3, faptul că până la acest moment containerele îngropate nu sunt puse în funcțiune. Verificând această situație, ea se prezintă în felul următor: în luna martie, administrația publică a început montarea containerelor îngropate (67 la număr) în primele 29 de platforme eco din municipiul Pitești. Pentru cartierul Prundu, sunt prevăzute 34 astfel de containere, dispuse după cum urmează: Bl. B31 Lidl (3 containere) | Bl. B41 Basarabiei (3 containere) | Bl. B30 (2 containere) | Bl. B2-B3 (3 containere) | Bl. B2 intrarea Urmuz (1 container) | Bl. D2 (1 container) | Bl. D Anghel Saligny (3 containere) | Bl. B5 (2 containere) | Bl. B10 (2 containere) | Bl. B12 (2 containere) | Bl. B19 (1 container) | Bl. B26 (2 containere) | Bl. B32 (3 containere) | Bl. B15 (2 containere) | Cămin 3 Arpechim (2 containere) | Prelungire Petrochimiștilor Fost Cămin Arpechim (2 containere).

Termenul de predare al acestei investiții este de aproximativ 6 luni de la semnarea contractului, ceea ce înseamnă că operatorul lucrează încă în direcția finalizării lucrării efective. Am solicitat accelerarea procesului de finalizare și recepție a containerelor, astfel încât acestea să poată fi predate către Salubritate 2000 și să devină operaționale rapid.

Ne revedem în Prundu foarte curând și aștept de la dumneavoastră orice alte sugestii, propuneri sau probleme ce necesită rezolvare din partea administrației locale. Nevoile dumneavoastră sunt ghidul meu de primar!